MENIU

Peskov îl acuză pe Boris Johnson că MINTE! Reacția dură a Kremlinului la afirmațiile fostului premier britanic

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului

Kremlinul susține că fostul premier britanic Boris Johnson „a mințit” atunci când a spus că înainte de invazia în Ucraina, în februarie 2022, președintele Rusiei Vladimir Putin l-ar fi amenințat cu un atac cu rachete, scrie Reuters.

Dmitri Peskov, care deține funcția de purtător de cuvânt al Kremlinului, a susținut că ceea ce a spus fostul premier britanic într-un documentar BBC nu este adevărat sau, „mai precis, este o minciună”, relatează HotNews.ro.

„Fie este o minciună deliberată, așa că trebuie să-l întrebați pe domnul Johnson de ce a ales să o spună așa, fie a fost o minciună inconștientă și, de fapt, nu a înțeles despre ce îi vorbea Putin”, a susținut Peskov.

Peskov a spus că, de fapt, Putin i-ar fi explicat lui Boris Johnson că dacă Ucraina s-ar alătura alianței NATO, rachete SUA sau NATO plasate lângă granițele Rusiei „ar putea ajunge la Moscova în câteva minute”. „Dacă așa a fost înțeles acest pasaj, atunci este o situație foarte incomodă”, a spus Peskov.

Fostul premier britanic Boris Johnson a povestit, într-un documentar BBC, un moment mai puțin cunoscut din cadrul unei discuții pe care a avut-o la un moment dat cu președintele că Vladimir Putin. Johnson susține astfel că liderul de la Kremlin l-a „ameninţat cumva” înainte de invadarea Ucrainei, spunând: „Cu o rachetă ar dura un minut”.

Mai multe articole despre:
peskov johnson boris johnson ucraina rusia putin racheta