Personalitatea îți influențează starea de sănătate! Află cum!
Cercetătorii americani au descoperit că există o legătură puternică între tipul de personalitate care te caracterizează și afecțiunile de care poți să suferi.
În urma unui studiu realizat pe 6.900 de americani, a căror vârstă medie era de 68 de ani, specialiștii au aflat că persoanele foarte conștiincioase, extrovertite și plăcute au risc scăzut de a se îmbolnăvi. Și asta, pentru că, acestea sunt mai susceptibile să mănânce sănătos, să facă mișcare și suferă mai puțin de stres.
La polul opus se află cei care care sunt nerăbdători, își fac foarte multe griji, suferă de schimbări ale dispoziției și sunt, de multe ori, triști. Ei sunt mai susceptibile să fie diagnosticați cu o afecțiune.
În cadrul studiului, cercetătorii au analizat personalitatea fiecărui individ cu ajutorul chestionarului Big Five.
Conștincioșii
Persoanele conștiincioase sunt harnice, fiabile și capabile să-și controleze impulsurile. Le place ca lucrurile să fie planificate și vor să își atingă obiectivele.
Cercetătorii au descoperit că persoanele conștiincioase au cu 37% mai puține riscuri de a suferi un accident vascular cerebral, cu 27% șanse de a fi diagnosticate cu hipertensiune arterială și cu 20% de diabet.
Află ce spun celelalte tipuri de personalitate despre starea generală de sănătate AICI.