Persoanele vaccinate cu schemă completă scapă de izolare dacă au intrat în contact cu un pacient cu COVID
Dr. Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti, a explicat că cei vaccinaţi cu schema completă şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare nu sunt consideraţi contacţi direcţi cu o persoană confirmată pozitiv pentru Covid 19 şi deci îşi pot realiza activităţile zilnice, fără să fie nevoiţi să stea în carantină.
Şeful DSP Bucureşti a spus că, odată ce au aflat diagnosticul, persoanele infectate nu trebuie să sune la DSP, ci că acestea vor fi sunate de un reprezentant al DSP pentru a face ancheta epidemiologică după ce laboratorul unde s-a făcut testarea introduce rezultatul în aplicaţia Corona forms. Tot cu ajutorul acestei aplicaţii, cei care au boala Covid 19 pot obţine concediu medical pe baza unui raport medical trimis spre DSP şi către medicul de familie.
”Persoanele vaccinate cu schemă completă şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare nu sunt considerate contacţi direcţi ai unui caz pozitiv şi pentru acestea nu va fi instituită măsura carantinării. Contacţii direcţi pentru care se instituie măsura carantinării sunt stabiliţi de către DSP în urma anchetei epidemiologice”, a declarat dr. Oana Nicolescu, şeful DSP Bucureşti, scrie ziare.com.