MENIU

Persoanele care s-au pensionat înainte de acest an vor avea cele mai mari creșteri de pensii, de la 1 septembrie 2024. Care este principala condiție

O categorie de vârstnici din România va avea cele mai mari creșteri de pensii de la 1 septembrie, dată la care intră în vigoare noua lege. Pentru a putea beneficia de majorări, principala condiție este să aibă o vechime de cel puțin 25 de ani în câmpul muncii, care să poată fi dovedită. Șeful Casei Naționale de Pensii a făcut o serie de precizări cu privire la această situație.

Noua lege a pensiilor a fost elaborată în colaborare cu experţi ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, având ca obiectiv eliminarea inechităţilor din sistem şi aducerea stabilităţii necesare în acest domeniu. Dacă autorităţile nu ar fi respectat cerinţele impuse de UE, ar fi existat riscul pierderii unor sume semnificative din fondurile alocate prin PNRR.

Odată cu implementarea noii reforme, este important de menţionat ca echilibrul total nu va fi atins imediat. Conform formulei de recalculare, aproximativ 1,3 milioane de pensii ar trebui, teoretic, să scadă, însă reprezentanţii Casei de Pensii şi ai Ministerului Muncii au asigurat ca acest lucru nu se va întâmpla.

Unii pensionari vor primi chiar și peste 1.600 de lei după recalcularea din septembrie! Exemplu de calcul

Cei mai avantajaţi de recalcularea care va avea loc începând cu 1 septembrie vor fi românii pensionaţi înainte de anul 2011. Aceştia vor beneficia de cele mai mari creşteri ale pensiilor, veniturile lor putându-se chiar dubla, dacă au muncit mai mult de 25 de ani.

Recent, Daniel Baciu, şeful CNPP, a făcut o serie de previziuni pe acest subiect. Indicele de corecţie a fost introdus prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, articolul 170, şi a fost aplicat tuturor pensiilor. În primul an, acesta a fost de 1,12, crescând la 1,17 în 2012 şi 2013, pentru ca apoi să scadă în anii următori, ajungând chiar la 1,07 în 2014. În 2019, indicele a fost de 1,20, iar din 2020, a crescut la 1,41.

În noua lege a pensiilor, acest indice nu mai este prezent, iar pensionarii retraşi din activitate înainte de anul 2011 vor fi acum avantajaţi.

Cum se acordă punctele de stabilitate

Pentru un stagiu de cotizare realizat peste 25 de ani, se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:

– 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani. De exemplu, între 25 şi 30 de ani se acorda 2,5 puncte;

– 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani. De exemplu, între 30 şi 35 de ani se acorda 3,75 puncte;

– 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.