Persoanele care consumă alcool, mai puţin afectate de... demenţă, decât cei care nu consumă DELOC
Persoanele care consumă alcool cu moderaţie sunt mai puţin afectate de demenţă senilă în comparaţie cu persoanele abstinente, potrivit unui studiu publicat miercuri, ai cărui autori recomandă însă cititorilor să nu înceapă să consume alcool.
Această concluzie a studiului, publicat în revista medicală BMJ, a fost formulată la finalul unei cercetări realizate în urma monitorizării a 9.087 de funcţionari britanici născuţi între anii 1930 şi 1950.
Voluntarii care, între vârstele de 30 şi 50 de ani, declarau că nu au băut niciodată alcool au prezentat în final un risc cu 47% mai mare de a fi afectaţi de această maladie în raport cu aceia care consumau alcool respectând limitele recomandate (1-14 unităţi de alcool pe săptămână).
Voluntarii care beau alcool peste limita recomandată prezentau un risc şi mai mare de a suferi de această pierdere a capacităţilor cognitive.
Studiul, bazat pe observaţie statistică, nu a stabilit însă o legătură cauză-efect. Şi, mai ales, "în niciun caz, rezultatele observate la abstinenţi nu trebuie să încurajeze persoanele care nu consumă alcool să înceapă să bea alcool", a afirmat principalul autor al cercetării, Severine Sabia de la Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetări Medicale (INSERM) din Paris.
Alcoolul generează numeroase riscuri pentru sănătate, de la tulburări asociate dependenţelor şi până la cancer şi trecând prin ciroză şi maladii cardiovasculare.
Potrivit autorilor studiului, dintre funcţionarii britanici monitorizaţi, voluntarii care consumau alcool cu moderaţie beau cel mai adesea vin, în timp ce marii consumatori de alcool preferau berea.
Alţi cercetători au asociat deja consumul moderat de vin cu o stare de sănătate mai bună, presupunând că anumiţi dintre compuşii organici ai acestei băuturi, polifenolii, ar fi benefici pentru sistemul nervos şi sistemul cardiovascular. Însă aceste rezultate rămân controversate.
Tot ceea ce îi vizează pe abstinenţi (faţă de alcool) "trebuie să fie interpretat cu prudenţă, pentru că asta poate să trimită la alte probleme de sănătate şi la diferenţe culturale", a comentat un cercetător în geriatrie şi care nu a participat la noul studiu, Clive Ballard, profesor la Universitatea Exeter, citat de Science Media Centre.
Demenţa afectează între 5% şi 8% din totalul persoanelor trecute de vârsta de 60 de ani pe plan mondial, reprezentând aproximativ 50 de milioane de oameni, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).