Persoana dispărută: Maria Georgiana, în vârstă de 16 ani, a dispărut de acasă de aproape o săptămână
Polițiștii sibieni au anunțat, marți, dispariția Mariei Georgiana Fîrtat, din Sibiu, în vârstă de 16 ani, informează Turnul Sfatului.ro.
Ultima dată, minora a fost văzută pe 18 decembrie (în ziua de joi a săptămânii trecute), când a plecat de acasă.
”Mama acesteia a sesizat Serviciul Investigaţii Criminale Sibiu, fiind demarate de urgenţă activităţile de căutare pentru găsirea minorei. Minora nu este la prima plecare voluntară de la domiciliu”, precizează polițiștii.
Oricine poate oferi informaţii cu privire la tânără este rugat să apeleze serviciul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
Semnalmente: 1,70 m, 50 kg, păr lung, vopsit negru, fir drept, ochi căprui, ten alb, constituţie slabă.
Semne particulare: o cicatrice provenita în urma unei operaţii la cap, numeroase aluniţe în zona gâtului de forme şi dimensiuni diferite.
Mai multe pe Turnul Sfatului.ro.