MENIU

Pericolele la care te expui când împrumuţi lucruri. Ai mare grijă!

Se spune că este foarte frumos să împarţi cu cei din jur, dar de multe ori, e mai bine să nu faci asta.

De exemplu, prosoapele, periuţele de dinţi şi obiectele de toaletă sunt purtătoare de bacterii, virusuri şi ciuperci care se pot răspândi de la o persoană la alta. În general, nu este bine să împărţim obiectele pe care le folosim pe corp sau în interiorul acestuia, pielea putând avea de suferit chiar şi la cea mai mică zgârietură, devenind astfel vulnerabilă microbilor. Experţii susţin că acestea nu sunt singurele obiecte pe care niciodată nu ar trebui să le împărţim cu cei din jur sau să le împrumutăm, lista fiind destul de lungă şi...surprinzătoare. 

Balsamul de buze. Sezonul rece ne determină cumva să avem mai multă grijă de pielea noastră, dar mai ales de aspectul buzelor uscate, crăpate, care ne dau bătăi de cap. Mulţi dintre noi avem în geantă, în permanenţă, un balsam de buze sau o cremă specială pentru tratarea problemelor cauzate de temeperaturile scăzute. Acestea se numără printre acele obiecte pe care niciodată nu trebuie să le împărţim cu nimeni. Există numerose bacterii în jurul gurii, iar utilizarea aceluiaşi produs poate prezenta riscuri. De exemplu, herpesul este un virus contagios care poate supravieţi până la două ore pe piele, iar acesta se poate transmite de la o persoană la alta, uneori chiar fără să cauzeze simptome. Mai mult, microbii pot rezista în tubul balsamului de buze mai mult timp, deoarece temperatura este cea potrivită şi, în plus, produsul are în compoziţie acizi graşi, un mediu ideal pentru bacterii. Să nu uităm că balsamul de buze este folosit pentru tratarea pielii crăpate, aspect ideal pentru apariţia infecţiilor.

Căşti. Nu este tocmai o idee bună să împarţi căştile cu o altă persoană. De cele mai multe ori, pe acestea se va regăsi ceara de urechi, care conţine germeni şi murdărie şi care va duce la apariţia bolilor patogenice. Persoanele care folosesc căştile în mod regulat au de mii de ori mai multe bacterii decât cei care le folosesc foarte rar, se arată într-un studiu din 2008 al Jurnalului Online de Sănătate şi Ştiinţă. Cercetătorii susţin că transferul bacterian creşte şansele transferului atunci când se foloseşte aceeaşi pereche de căşti. Totodată cresc şi şansele apariţiei otitei externe, o inflamaţie a urechii, la exterior. Să nu uităm că în interiorul urechii trăiesc şi câţiva microbi naturali, mai puţin dăunători, iar problemele se pot agrava în momentul în care sunt introduşi alţii noi, care duc la un dezechilibru.

Supa şi popcornul. Unul dintre obiceiurile fiecăruia este acela de a împărţi mâncarea, fie că este vorba de popcorn în timpul unui film sau pur şi simplu câteva gustări sau mâncarea rămasă din farfuria celui mic. Dar înainte de a împărţi mâncarea ar trebui să ne gândim la schimbul de salivă. Atunci când mâncăm, picături de salivă se transferă pe mâncare. În plus, să nu uităm de bacteriile care se află pe mâinile noastre în urma atingerii anumitor suprafeţe. Saliva poate transmite virusuri care pot cauza răceala sau gripa. De exemplu, dacă două persoane ar împărţi un bol cu supă de pui, vor descoperi că bacteriile au ajuns în bol după lingurile pe care le-au folosit fiecare, fiind tranferate între 70.000 şi 90.000 de bacterii din doar şase linguri (undeva la 10.000 de bacterii cu fiecare lingură).

Pasta de dinţi. Surprinzător sau nu, nu doar periuţa de dinţi este cea pe care nu trebuie să o împărţim cu alte persoane, ci şi pasta de dinţi. În general, bacteriile sunt strâns legate de problemele gingivale, iar acestea se pot răspândi chiar în momentul în care aplicăm pasat de dinţi pe periuţă.

 

Sursa

 

 

Mai multe articole despre:
viruşi împrumut pastă de dinţi