Pericol mare de avalanşă în Munţii Bucegi, până marți seară - Risc însemnat în alte zone din Carpații Meridionali - HARTA
Este risc mare de avalanşă în Munţii Bucegi până marţi seara, au avertizat meteorologii.
Meteorologii avertizează că în Munţii Bucegi este risc mare (gradul 4) de avalanță până marți seară, la ora 20.00.
La suprafaţa stratului se regăsesc circa. 25-35 cm de zăpadă proaspătă, cu rezistenţă scăzută. În zona crestelor sunt formate plăci de vânt, iar pe văi şi în zonele adăpostite sunt troiene şi acumulări mari de zăpadă, potrivit buletinului nivometeorologic.
Pe pantele suficient de înclinate se pot declanşa avalanşe spontane, de dimensiuni medii, prin alunecarea zăpezii nou depuse peste straturile mai vechi şi izolat dislocarea acestora sau ruperea şi alunecarea plăcilor de vânt din apropierea crestelor, riscul fiind amplificat la orice supraîncărcări.
Şi la altitudini mai mici de 1.800 de metri, pe pantele înclinate, zăpada proaspătă va putea aluneca uşor peste stratul mai vechi şi stabilizat, ducând la declanşarea de avalanşe dimensiuni mici şi medii, riscul declanşării fiind amplificat la supraîncărcări.
În munţii Bucegi a fost risc mare de avalanşă şi în zilele trecute, în perioada 28-30 ianuarie.
În Carpaţii Meridionali riscul de avalanşă este însemnat (grad 3), iar în Munţii Călimani-Bistriţei, Rodnei şi Ceahlău este moderat (grad 2).
Luni, la ora 14.00, stratul de zăpadă din platforma staţiilor meteorologice măsura, potrivit buletinului nivometeorologic:
Carpații Meridionali: 133 cm la Vf. Omu, 154 cm la Bâlea-Lac, 71 cm Vf. Ţarcu, 69 cm la Sinaia-1500, 75 cm la Vf. Călimani, 45 cm la Penteleu.
Carpaţii Orientali: 75 cm la Vf. Călimani, 45 cm la Penteleu, 35 cm la Vf. Iezer, 38 cm la Vf.Lăcăuți, 33 cm la Bucin, 18 cm la Ceahlău-Toaca.
Carpaţii Occidentali: 18 cm la Băișoara, 15 cm la Vf. Vlădeasa, 8 cm la Semenic, 3 cm Stâna de Vale.