Pericol lângă București, butoaie cu o substanță chimică folosită de războiul din Vietnam, depozitate la Bragadiru
Alertă în localitatea Bragadiru, unde sunt depozitate 150 de tone de "Agent Orange", o substanță toxică extrem de nocivă, folosită de armata americană în războiul din Vietnam. Deșeurile extrem de periculoase se află în localitate încă din 2003, dar hala în care se flă depozitate este semiabandonată.
Erbicidul, calificat de chimiști drept unul dintre cei mai nocivi compuși din familia dioxinelor, a fost adus în România încă din 2003, din Germania, iar abia în 2016 a fost deschis un dosar penal.
Potrivit comisarului șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, substanța extrem de novică a ajuns în România ocolidu-se legea, dar la verificarea de anul trecut „nu prezenta la momentul respectiv vreun pericol, locaţia respectivă fiind închisă, acoperită şi sigilată.
Poliţia Ilfov şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov fac verificări pentru infracţiunile de contrabandă calificată şi trafic de substanţe toxice, a anunșat Realitatea Plus.
În războiul din Vietnam, armata Statelor Unite a pulverizat milioane de litri de Agent Orange, deasupra junglei din Vietnam, cu scopul de a o defrișa, dar efectele au fost devastatoare pentru populaţia vietnameză, deoarece milioane de persoane au dezvoltat malformaţii, boli mintale, cancer şi diformităţi.