Pericol IMENS pentru planeta noastră! Un asteroid ne poate lovi: ”Va fi un DEZASTRU!”
Astronomii din cadrul Academiei cehe de știință au vorbit marți despre riscul ridicat ca Terra să fie lovită de un asteroid, recomandând cu insistență cercetări pentru a evita "un dezastru local sau chiar continental”.
Asteroizii în cauză provin dintr-o ramură recent descoperită a Tauridelor, stele căzătoare dintr-un roi de meteori care apar cu regularitate pe cer, arată Agerpres.
Studiul recomandă cu insistență efectuarea de cercetări aprofundate pentru "a descrie mai bine această sursă reală de obiecte potențial periculoase, suficient de mari pentru a cauza un dezastru local sau chiar continental".
Această nouă ramură cuprinde obiecte care se deplasează împreună în jurul Soarelui și cu care Pământul se întâlnește odată la câțiva ani, timp de circa trei săptămâni.
"În această perioadă, probabilitatea unei coliziuni cu un obiect mare (de circa 12 metri în diametru) este în mod cert mai ridicată", a subliniat Academia cehă într-un comunicat de presă.
Oamenii de știință au tras aceste concluzii după ce au analizat 144 de bolizi — mari meteori luminoși — din rândul Tauridelor și după descoperirea acestei noi ramuri care conține cel puțin doi asteroizi cu un diametru de 200 până la 300 de metri.
"Cel mai probabil, ramura conține și numeroși asteroizi nedetectați, de circa zece metri diametru sau mai mari", a indicat Academia într-un comunicat de presă.
"De unde riscul unei coliziuni cu un asteroid care crește în mod cert atunci când Terra întâlnește acest roi de materie interplanetară, odată la câțiva ani", potrivit acestui text.