Performanță „Made in Romania”: Secretara de la Federația de Canotaj a luat mai mulți bani ca David Popovici, după Jocurile Olimpice
Situație incredibilă, în sportul românesc. Secretara de la Federația Română de Canotaj a primit mai mulți bani după desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Paris decât multiplul campion la natație David Popovici.
Fostul ministru Eduard Novak a postat miercuri pe Facebook un mesaj prin care acuză premierile făcute după Jocurile Olimpice, el precizând că secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj şi contabilul şef al forului au primit premii mai mari decât campionul David Popovici.
Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a reacţionat spunând că Novak ar trebui să consulte normele financiare şi atunci ar vedea că nu s-a încălcat nicio lege.
“În timp ce lipa lipa către Botoşani, David Popovici păleşte în faţa SG-ului şi a contabilului şef de la Federatia Romana De Canotaj…
La prima vedere, pare o glumă, însă este o realitate tristă. Când vine vorba de performanţă, valorile şi criteriile actualilor decidenţi din sport sunt de noaptea minţii.
Pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a primit, din partea COSR, un premiu în valoare de 140.000 euro, în timp ce Erhan Cătălin (secretar general al FRC) şi Petrescu Roxana (contabilul şef) au primit un premiu de câte 162.400 de euro fiecare. Adică, mai mare decât premiul obţinut de Popovici”, a scris Eduard Novak.
El menţionează că angajaţii FR Canotaj au fost premiaţi pentru ‘participare activă şi contribuţie substanţială la obţinerea rezultatelor”.
“De ce au fost premiaţi cei doi? Simplu! Pentru “participare activă şi contribuţie substanţială la obţinerea rezultatelor”. Altfel spus, performanţa administrativă (nu ştiu care este!) este mai valoroasă decât performanţa sportivă.
Adică, zecile de ore de antrenament săptămânal pe care sportivii de performanţă îl fac sunt mai puţin valoroase decât cele 40 de ore de muncă prestate de SG-ul şi contabilul şef al Federaţiei de Canotaj.
Deci, starea jalnică a bazelor sportive lăsate în paragină de administratorii lor valorează mai mult decât o medalie de aur.
Să fie oare şi vreo conotaţie politică? Puţin probabil, în condiţiile în care de la Agenţia Naţională pentru Sport lipa lipa către Botoşani spre un mandat de parlamentar…
Sportivii nu mai trebuie luaţi la mişto de Statul Român!”, a adăugat Novak.
Elisabeta Lipă a declarat, pentru GOLAZO.ro, că premierile sunt conform legilor în vigoare.
„Domnul Novak ar trebui să ştie foarte bine ce scrie în normele financiare HG 1447 de aplicare a legii sportului. Acolo scrie foarte clar cine, cât şi cum este recompensat. Văd ca domnul Novak a uitat rapid, ca fost ministru, cum se răsplătesc medaliile. Probabil că, dacă la JO Paris nu a fost pe podium, îi arată cu degetul pe cei care chiar au făcut eforturi supraomeneşti. Vă rog să consultaţi normele noastre financiare, HG 1447, şi veţi vedea ca nimeni nu face nicio ilegalitate”, a spus Lipă.