Peretele unei clădiri din Suceava, cu locuinţe sociale, s-a prăbuşit. Oamenii au fost evacuaţi
Peretele unei clădiri a Primăriei Suceava unde sunt amenajate locuinţe sociale în care stăteau trei familii s-a prăbuşit sâmbătă după amiaza, fără ca vreo persoană să fie rănită, iar persoanele sinistrate au fost evacuate şi transportate la un adăpost de noapte.
Potrivit ISU Suceava, un perete din lateralul unei clădiri vechi de 100 de ani, cu o suprafaţă de 320 de metri pătraţi, situată în municipiul Suceava, pe strada 22 Decembrie, în cartierul Burdujeni, s-a prăbuşit sâmbătă după amiaza.
Sursa citată menţionează că în lateralul opus zidului prăbuşit sunt amenajate locuinţe sociale, formate din trei camere, pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, iar restul de 200 de metri pătraţi este spaţiu dezafectat.
În locuinţele sociale, domiciliau trei familii, cu 13 persoane, din care şapte adulţi şi şase minori, iar în urma incidentului nicio persoană nu a fost rănită, conform Mediafax.
Specialişti ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi ai Primăriei municipiului Suceava au constatat că această clădire nu este sigură şi au decis evacuarea celor 13 persoane, care au fost transportate la adăpostul de noapte „Sfânta Vineri”, al asociaţiei „Lumină Lină”, din municipiul Suceava.