MENIU

Percheziții la traficanții de droguri! Grupare anihilată de polițiști

Grupare implicată în trafic de droguri, destructurată de polițiști. Oamenii legii au descins la locuințele membrilor grupării care aduceau droguri din Spania și le comercializau la noi în țară.

La data de 18 februarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, au efectuat trei percheziţii domiciliare în județul Prahova la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc.

Astfel, au fost ridicate 400 de grame de rezină de cannabis, 50 de grame de cocaină și 50 de grame de MDMA cristal.

Drogurile ar fi fost procurate din Spania și ar fi fost comercializate către diferite persoane în județul Prahova.

Faţă de unul dintre membrii grupării a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 19 februarie a.c. a fost prezentat Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale.

La acțiune au participat și jandarmi din Ploiești.