MENIU

Percheziţii la Opera Naţională. Este vizat şi directorul Răzvan Dincă

Procurorii fac, marţi, percheziţii la Opera Naţională din Bucureşti, într-un dosar în care ar fi vizat şi directorul general Răzvan Ioan Dincă, în legătură cu achiziţii făcute de instituţie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au precizat că anchetatorii ridică documente din birouri de la Opera Naţională, referitoare la unele achiziţii făcute de instituţie.

În anchetă ar fi vizat şi directorul Operei, Răzvan Ioan Dincă, care ar urma să dea declaraţii în această cauză, au precizat sursele citate.

Răzvan Dincă este directorul Operei Naţionale Bucureşti din decembrie 2012, când a câştigat concursul de proiecte de management organizat de Ministerul Culturii. În august 2006, el a fost numit director general al Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti, iar în 2007 a devenit director şi manager de proiect al Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului Muzical "Viaţa e Frumoasă!". A regizat mai multe spectacole de teatru în ţară şi în Bucureşti. În perioada 2010-2012, Dincă a fost consilier al preşedintelui-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
percheziţii Opera Română Răzvan Dincă