MENIU

Percheziţii la URBAN S.A. Prejudiciul se ridică la 23 milioane de euro

<p>Percheziţii la o firmă de salubrizare. Prejudiciul se ridică la 22 milioane de euro</p>

Descinderi, din această dimineaţă, la sediul firmei de salubritate URBAN S.A. şi la alte 17 adrese din Bucureşti, Ilfov, Vâlcea şi Suceava. Potrivit anchetatorilor, timp de patru ani, compania s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor, iar prejudiciul adus bugetului de stat s-ar ridica la 23 de milioane de euro.

În circuitul infracţional ar mai fi fost implicate 20 de firme. Un număr de 32 de persoane, între care şi soţii Florescu, administratorii URBAN S.A., au fost duse la audieri.

Poliţiştii au calculat că, în total, 90 de milioane de euro ar fi dispărut din conturile acestei societăţi comerciale după ce firme fantomă ar fi facturat servicii sau produse fictive. Din aceşti bani ar fi trebuit plătite impozitele şi taxa pe valoare adăugată de aproximativ 23 de milioane de euro.

URBAN S.A. este una dintre cele mai mari companii de salubritate din ţară, cu peste 20 de ani de activitate şi contracte în oraşe precum Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Otopeni, Călăraşi şi Feteşti.