Percheziții la MAFIA gunoaielor! Indivizii care dau foc ilegal deșeurilor noaptea, vizați. Razie din elicopter
Au fost percheziții de amploare la mafia gunoaielor, marți. Vizați sunt indivizii care dau foc ilegal deșeurilor noaptea și poluează toate localitățile pe o raza de zeci de kilometri. Mascații și procurorii au descins la peste 70 de locuințe din județul Dâmbovița și sunt căutați și interlopi contrabandiști. Inclusiv un elicopter a fost ridicat pentru a preîntâmpina orice fugă a infractorilor. Peste 50 de persoane au fost duse la audieri.
Județul Dâmbovița este sub asediul procurorilor și mascaților. Încă de la primele ore au avut loc percheziții monstru la mafia gunoaielor. Căutați sunt indivizii care dau foc ilegal la deșeuri și poluează seară de seară localitățile din zonă. Mascații și procurorii au descins la peste 70 de locuințe din județ și sunt căutați și alți interlopi.
Vizați sunt și contrabandiștii care aduc în țară arme, țigări, precum și exportul de bușteni. Zeci de persoane ar urma să fie aduse la audieri.
De asemenea, trei bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 39 de ani sunt bănuiți de înșelăciune privind asigurările RCA. După finalizarea perchezițiilor, au fost ridicate mai multe bunuri pe post de probă, printre care și un bolid sport în valoare de 100 de mii de euro.
„De la primele ore ale dimineţii, Garda Naţională de Mediu a desfășurat o amplă descindere, în județul Dâmbovița, alături de Poliţie şi Jandarmeria Română.
70 de comisari GNM, împreună cu peste 600 de lucrători MAI din diferite direcţii şi departamente au participat la punerea în executare a 52 de mandate de percheziţie în localitatea Mătăsaru.
Fie că vorbim despre îngropări şi arderi ilegale de deşeuri rezultate din dezmembrări de autovehicule, braconaj piscicol, sustrageri de material lemnos, toate acestea sunt infracţiuni pe care Garda Naţională de Mediu le-a identificat şi instrumentat sub forma sesizărilor penale care au condus, într-un final, la aceste mandate de percheziţie”, au transmis reprezentanții GNM.