Percheziții la Giurgiu și Constanța, într-un dosar de trafic de droguri. Patru bărbați, reținuți
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu, au efectuat, ieri, opt percheziții domiciliare, în opt locații din municipiile Giurgiu și Constanța, într-un dosar penal de trafic de droguri, scrie realitateadegiurgiu.net.
La data de 9 iulie, în urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate droguri de risc și mare risc (cannabis, heroină și comprimate de metadonă) sau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, precum și obiecte utilizate în activitatea de dozare, ambalare și comercializare.
De asemenea, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate.
Față de 4 persoane a fost luată măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Tribunalului Giurgiu, cu propunere de arestare preventivă.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, persoanele în cauză ar fi început să comercializeze produse sau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, începând cu luna aprilie a acestui an.