Percheziţii la firme bănuite de evaziune în Capitală şi 11 judeţe: arme găsite la un primar - Update
Duminică dimineaţă au avut loc 146 de percheziţii la firme de construcţii şi IT bănuite de evaziune fiscală, prejudiciul iniţial fiind de 30 de milioane de euro. Ancheta a avut loc în capitală şi în 11 judeţe şi printre firme se numără cele ale unor oameni de afaceri importanţi, abonaţi la contractele cu statul.
UPDATE: La percheziţii au fost descoperite mai multe arme de foc, în locuinţa unui primar din judeţul Argeş, dar şi sume de bani importante, la mai mulţi oameni de afaceri, a căror provenienţă nu a putut fi dovedită.
Potrivit Poliţiei Române, cele 146 de percheziţii sunt făcute de poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Organizate, în Bucureşti şi judeţele Arad, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea, la sediile mai multor firme din domeniile IT şi construcţii şi la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Poliţiştii vor pune în executare 90 de mandate de aducere, anchetatorii urmând să stabilească, în urma audierilor, dacă vor lua măsuri preventive în cazul suspecţilor.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre firmele percheziţionate sunt Erbaşu, UTI, Strabag, Romsys şi Total Network Solution. De asemenea, percheziţii au loc şi la locuinţa lui Cristian Romeo Erbaşu.
În dosar sunt vizaţi reprezentanţii a peste 200 de societăţi comerciale care, în perioada 2011-2014, ar fi creat circuite fictive pentru a nu plăti taxele şi impozitele datorate bugetului de stat, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române transmis duminică agenţiei MEDIAFAX.
"De asemenea, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obţinuţi ar fi fost reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive", a precizat sursa citată.
Prejudiciul produs bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi este de aproximativ 30 de milioane de euro.
La percheziţii participă peste 300 de poliţişti de la unităţile centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române şi luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.
Acţiunea este coordonată de Parchetul Tribunalului Bucureşti şi sprijinită de Serviciul Român de Informaţii.