Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi desfăşurarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, la Arad
Şase percheziţii au loc, joi dimineaţă, în Arad, într-un dosar vizând infracţiuni de evaziune fiscală şi desfăşurarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă. Prejudiciul estimat se ridică la suma de 4 milioane de lei.
În urma anchetei a rezultat faptul că în perioada 2020-2021, suspecţii au exploatat 1.094.394 toneagregate minerale fără a deţine permis, autorizaţie de mediu, respectiv aviz sau autorizaţie de gospodărire a apelor, de pe un teren aflat în extravilanul loc. Horia, com. Vladimirescu, jud. Arad, agregate minerale care au fost ulterior comercializate, omiţându-se evidenţierea în actele contabile ori în alte documente a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor astfel realizate, creându-se bugetului de stat un prejudiciu de 3.027.638lei, la care se adaugă un prejudiciu rezultat din neplata redevenţelor, în sumă de 167.995, 958 euro.
Anterior comunicatului remis de Parchet, IGPR a anunțat perchezițiile, menționând că ativităţile sunt desfăşurate la sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se desfăşoară cercetări pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi desfăşurarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă.