MENIU

Percheziţii în Mureş, Iaşi şi Galaţi, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul este de peste 150.000 de lei

Percheziții - imagine de arhivă

Mai multe percheziţii au loc joi dimineaţă, în judeţele în Mureş, Iaşi şi Galaţi, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat se ridică la peste 150.000 de lei.

”În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează 15 percheziţii domiciliare, în judeţele Mureş, Iaşi şi Galaţi, pentru documentarea activităţii infracţionale de evaziune fiscală”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureş.
 
Prejudiciul estimat, până în prezent, este de aproximativ 153.400 de lei.
 
Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
 
Activităţile beneficiază de sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, al poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi şi Galaţi, precum şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş.