MENIU

Percheziții în două localități din Prahova după ce un portofel a fost furat din sediul ITM. Hoțul a folosit cardurile victimei

Percheziții

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au efectuat, ieri dimineață, două percheziții atât la domiciliul unui bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, cât și la un alt imobil. Descinderile au avut loc pe raza municipiului Ploiești și pe raza localității Vălenii de Munte, relatează realitateadeprahova.net.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 17 mai, persoana bănuită ar fi furat un portofel din sediul unei instituții, ulterior folosind cardurile bancare pentru efectuarea de operațiuni financiare. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 1.500 de lei.

Atât bărbatul bănuit, cât și o femeie au fost conduşiduși la sediul poliției pentru audieri.

La percheziții au participat polițiștii ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Mai multe articole despre:
prahova perchezitii prahova furt itm