Percheziţii în Capitală şi în Gorj. Prejudiciu de 400.000 lei la Casa de Asigurări de Sănătate Gorj
Un număr de 17 percheziţii au loc, marţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, la Casa de Asigurări de Sănătate Gorj, la domiciliile mai multor medici şi asistente, precum şi la cabinete private, dar şi la un agent de poliţie din Bucureşti, într-un caz de internări fictive şi eliberări de reţete false, cu un prejudiciu de 400.000 de lei.
În cursul zilei de astăzi, 1 noiembrie 2016, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, ofițeri ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 17 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Gorj şi a municipiului Bucureşti, la sediul unor instituţii publice şi societăţi comerciale, precum şi la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor menționate mai sus.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că în perioada 2008 – 2016 a fost creat un mecanism infracţional în scopul fraudării bugetului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, prin internarea fictivă de pacienţi, emiterea de prescripţii medicale în fals şi consemnarea nereală a acordării de îngrijiri medicale la domiciliu, serviciile nefiind efectuate sau fiind efectuate parţial.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilit până în prezent se ridică la suma de aproximativ 400.000 lei.
Procurorii au beneficiat și de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum şi de cel al Brigăzii Speciale de Intervenţie din cadrul Jandarmeriei Române.
Începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.