Percheziţii în Bucureşti şi 7 judeţe, la o grupare care face comerţ cu fier vechi
Percheziţii în Bucureşti şi 7 judeţe, marţi dimineaţă, la o grupare care face comerţ cu fier vechi. 600 de poliţişti au descins la 151 de adrese.
"La data de 23 iunie, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, peste 600 de polițiști efectuează 151 de percheziții și pun în aplicare 116 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani", precizează IGPR într-un comunicat transmis AGERPRES.
Perchezițiile se efectuează în municipiul București și în județele Ilfov, Iași, Călărași, Giurgiu, Vâlcea, Teleorman, Argeș și Dâmbovița.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2013 — 2014, reprezentanții unei societăți comerciale, cu domeniul de activitate comerțul cu produse feroase, s-ar fi aprovizionat cu fier de la mai multe persoane fizice și juridice, fără documente legale, iar pentru a justifica stocul de marfă deținut ar fi înregistrat achiziții fictive în cuantum de 59.000.000 de euro, de la 47 de societăți comerciale cu comportament de "tip fantomă".
Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este estimat, până în prezent, la 10.000.000 de euro.