MENIU

PERCHEZIŢII DNA la Ministerul AGRICULTURII, într-un dosar de spălare de bani şi luare de mită

<p>Percheziţii DNA</p>

Procurorii DNA fac, joi, percheziţii la Ministerul Agriculturii, într-un dosar în care se fac cercetări pentru luare de mită şi spălare de bani, în legătură cu Târgul Indagra din noiembrie 2014, secretarul de stat Nagy Peter Tamas şi secretarul general Virgil Găman urmând să fie audiaţi.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada octombrie-decembrie 2014.

Anchetatorii fac nouă percheziţii în Bucureşti şi judeţele Mureş, Braşov şi Prahova, din care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sunt sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia publică unde au loc percheziţii este Ministerul Agriculturii.

Faptele cercetate sunt de luare şi dare de mită, precum şi de spălare de bani, şi ar avea legătură cu atribuirea unor contracte fictive privind Târgul Indagra organizat în noiembrie 2014, prejudiciul produs Ministerului Agriculturii fiind estimat la 400 de milioane de euro, au arătat sursele citate.

Fostul secretar de stat Nagy Peter Tamas şi secretarul general Virgil Găman ar fi implicaţi în acest caz, cei doi urmând să fie audiaţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.