Percheziţii DNA la CJ Vaslui: contracte de 100 de milioane de euro, investigate de procurori
Procurorii DNA efectuează luni, 13 iunie, percheziţii la Consiliul Judeţean Vaslui, informează Realitatea TV.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și de fraudare a fondurilor europene, comise în perioada 2006 - 2016.
Sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiile Vaslui și Bârlad, județul Vaslui, din care două sunt în sediul unei instituții publice (Consiliul Judeţean Vaslui, n. red), restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit Realitatea TV, percheziţiile de la CJ Vaslui vizează mai multe contracte în valoare de 100 de milioane de euro, încheiate pentru modernizarea reţelei de apă şi canalizare.