Percheziții de amploare la Bărbulești: mascații au intrat peste traficanții de arme. Intervenție în forță, la primele ore ale dimineții - VIDEO
Percheziții de amplaore în localitatea Bărbulești, județul Ialomița, miercuri dimineață, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violenţe, ameninţarea, distrugerea şi violarea de domiciliu. Din primele informații, polițiștii au informații cu privire la un potenţial conflict între două familii.
”În această dimineaţă, peste 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică şi Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sprijiniţi de alte structuri cu atribuţii pe linia poliţiei judiciare, pun în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară, în 17 locaţii, din comuna Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa”, anunţă, miercuri, Poliţia Română într-un comunicat.
Rețea de cămătari, călcată de mascați la primele ore ale dimineții. 30 de persoane vor fi audiate. SURSE: Sunt vizați membrii grupării Zabar
Potrivit sursei citate, acţiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Poliţiei Muncipiui Urziceni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni.
Peste 300 de percheziții, în toată țara: arme și muniție, comandate online și livrate în România prin curier
”În cauză, se efectuează cercetări faţă de 14 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violenţe, ameninţarea, distrugerea şi violarea de domiciliu. Această acţiune este derulată pe baza unor date şi informaţii obţinute de IPJ Ialomiţa, cu privire la escaladarea unui potenţial conflict, între două familii din Bărbuleşti”, mai arată reprezentanții IGPR.
Potrivit Poliţiei, operaţiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa, Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, echipelor canine, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale IGPR şi efectivelor din cadrul Servciului pentru Acţiuni Speciale Ialomiţa.
Totodată, la activităţile din Ialomiţa, operaţiunea beneficiază de suport din partea IGAV din cadrul MAI.
Percheziții într-un dosar de evaziue fiscală. 15 persoane, arestate. Prejudiciul se ridică la 13 milioane de lei
Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate.
Persoanele vizate vor fi conduse la sediul poliţiei pentru amprentare, fotografiere şi audiere, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.