MENIU

Percheziții la un spital din Brașov și în alte două localități din județ

<p>Percheziții la un spital din Brașov și &icirc;n alte două localități din județ</p>

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov și Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Covasna, efectuează miercuri seara trei percheziții domiciliare pe raza localităților Brașov, Săcele și Budila, inclusiv la Spitalul Clinic Județean de Urgență, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de "luare de mită".

Procurorii au beneficiat de sprijinul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale, se precizează într-un comunicat de presă transmis miercuri seara Agerpres, de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Procurorul Adrian Aldea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, a declarat că perchezițiile sunt aproape la final, și urmează ca un medic din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență să fie adus la audieri.

"Perchezițiile sunt aproape de final (n.r. ora discuției cu purtătorul de cuvânt 21.30), urmând ca un medic de la spitalul amintit în comunicatul de presă să fie adus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru audieri, urmând a se decide măsurile care se impun. Vom reveni cu un comunicat de presă în acest sens cel mai probabil în cursul zilei de joi", a mai precizat purtătorul de cuvânt.

 

Mai multe articole despre:
spital Braşov luare de mită perhezitii