Percheziții la traficanții de droguri din Constanța. Peste 50 de persoane, audiate
Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate organizată și Terorism (DIICOT) efectuează un număr de 51 de percheziții domiciliare pe raza municipiilor Constanța și Mangalia, localității Năvodar și orașelor Eforie Nord și Eforie Sud, în cadrul unei acțiuni vizând săvârșirea de către mai multe persoane a infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Potrivit oamenilor legii, începând cu anul 2015, mai multe persoane au constituit pe raza judeţului Constanţa o reţea de distribuţie de droguri de risc, respectiv cannabis.
La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa au fost aduse, în vederea audierii, peste 50 de persoane.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
Mai multe articole despre:
DIICOT
procurori
percheziţii
trafic de droguri
traficanti de droguri constanta