Percheziții în Călărași și Vaslui. Prejudiciu de 24 de milioane de euro
Procurorii DIICOT efectuează joi 16 percheziții în județul Călărași, precum și într-o comună din județul Vaslui, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări specializate în fraude cu credite luate de la bănci, dar și fonduri UE pentru o fermă agricolă, prejudiciul fiind de aproximativ 24 milioane euro.
Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile au loc în localitățile Floroaica și Vâlcele din Călărași, precum și în comuna Dragomirești din județul Vaslui.
Anchetatorii susțin că, din anul 2006 până în prezent, a fost constituit un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune (persoanele vătămate fiind instituții bancare), evaziune, folosirea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice, obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și transmiterea fictivă a părților sociale și spălare de bani.
Întreaga activitate infracțională se desfășura în cadrul unei ferme agricole aparținând liderului grupării, Marian Moise, situate în comuna Vâlcele, județul Călărași, această fermă fiind o adevărată "gaură pentru investiții".
Din 2006, membrii grupării, formate din Marian Moise și rude apropiate, au obținut mai multe credite de la o bancă pe două firme, însă banii au fost folosiți în alte scopuri.