MENIU

Percheziții în București și patru județe, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu uriaş

Polițiștii de investigare a criminalității economice efectuează, marți dimineața, 34 de percheziții pe raza județelor Bihor, Ilfov, Dolj și Covasna și în municipiul București la locuințele unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 7 milioane de euro prin evaziune fiscală și la sediile firmelor controlate de acestea.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), 16 persoane urmează a fi conduse la audieri.

La activități participă peste 150 de polițiști de la Direcția Generală a Municipiului București și de la inspectoratele de poliție județene Bihor, Ilfov, Dolj și Covasna. Perchezițiile se efectuează în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

"Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013 — 2015, 16 persoane, în calitate de reprezentanți legali ai 18 societăți comerciale, ar fi format un circuit infracțional evazionist, pentru eludarea obligațiilor fiscale, în care ar fi fost angrenate societățile comerciale controlate de ei în mod direct sau prin persoane interpuse.

Cei în cauză sunt bănuiți că, prin acțiuni circumscrise evaziunii fiscale, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea firmelor controlate mai multe facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive de achiziție a unor produse electronice, în valoare totală de peste 35 de milioane de euro, fără a achita obligațiile fiscale și T.V.A.. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de peste 7 milioane de euro", relevă comunicatul IGPR remis, marți, AGERPRES.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I.