Percheziții în Alba și Bihor. Suspecţii au înşelat peste 7.500 de persoane. Ce le promiteau?
În această dimineaţă, poliţiştii din Alba, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, efectuează 8 percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 165.000 de lei, prin înşelăciune.
La data de 6 martie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, efectuează 8 percheziţii în judeţele Alba (7) şi Bihor (1), la domiciliile a 4 persoane bănuite de înșelăciune şi la sediile societăţilor comerciale administrate de acestea.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2015-2016, cei 4 bănuiţi de comiterea faptelor de înşelăciune, ar fi indus în eroare peste 7.500 de persoane, prin intermediul unor site-uri unde puteau fi publicate anunţuri privind diverse vânzări. Odată cu publicarea anunţului, clienţii erau informaţi în legătură cu obţinerea, cu titlu gratuit, a unor carduri de reduceri la cumpărături, cu o valoare de 150 de euro, ce ar fi putut fi folosiți la achiziții de bunuri şi servicii, de la anumiţi agenţi economici.
Deşi beneficiarii erau informaţi cu privire la faptul că aceste carduri sunt gratuite, aceștia primeau cardurile la adresele de domiciliu, prin intermediul unor societăţi de curierat, contra unor sume cuprinse între 18 şi 28 lei, cu titlu de cheltuieli de transport.
În realitate, cardurile nu aveau nicio valoare, cu ajutorul acestora nu puteau fi obţinute niciun fel de reduceri, la niciun comerciant, iar valoarea transportului era mult mai mică, diferenţa de bani fiind însușită de persoanele bănuite de comiterea faptelor de înşelăciune.
Prejudiciul total cauzat este de 165.000 de lei, în dauna a 7.500 de persoane vătămate, iar cel prezumat pentru valoarea cardurilor este de 1.125.000 de euro.
Poliţiştii vor pune în executare 3 mandate de aducere, emise pe numele a 3 persoane bănuite în cauză, cea de-a 4 aflându-se în Penitenciarul Oradea, pentru executarea unei pedepse privative de libertate.