MENIU

Percheziții în 8 locații din Caraș-Severin! Sunt vizate persoane acuzate de evaziune fiscală

Polițiștii Serviciuliu de Investigare a Criminalității Economice efectuează 8 percheziții pe raza județului Caraș-Severin, la administratorul unei firme bănuit de evaziune fiscală. Prejudiciul Estimat se ridică la 450.000 de lei.

"Azi, 18 februarie a.c., poliţiştii  specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Caraş Severin, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, efectuează 8 percheziţii pe raza județului Caraș-Severin, la  administratorul unei firme bănuit de evaziune fiscală", se arată într-un comunicat al IGPR.

În fapt, în perioada 2011 – 2015, administratorul  unei societăţi comerciale cu obiect de activitate protecție și pază, nu ar fi declarat integral obligațiile salariale aferente angajaților societății.

Prin nedeclararea contribuțiilor corespunzătoare contractelor de muncă, s-a creat un prejudiciu bugetului de stat estimat la 450.000 de lei.

Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea documentelor pentru probarea activităţii infracţionale.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Acţiunea beneficiază de sprijinul specializat al Serviciului Român de Informaţii.

 

Mai multe articole despre:
poliţişti evaziune fiscală percheziţii