MENIU

Percheziții de amploare la service-urile auto! Prejudiciul, peste 3 milioane de lei

Polițiștii specializați în investigarea infracțiunilor economice efectuează, în această dimineață, 16 percheziții la persoane care ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 3.300.000 de lei, prin evaziune fiscală.

"La data de 26 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, efectuează 16 percheziţii, într-o cauză penală, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane din judeţele Gorj, Dolj, Vâlcea, Hunedoara şi Cluj, bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală", se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 – 2012, administratorii unor societăţi comerciale din judeţele vizate, ar fi constituit un circuit evazionist, prin care ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţilor, cheltuieli fictive privind vânzarea – cumpărarea de piese auto şi materiale consumabile, precum şi efectuarea unor reparaţii la mai multe autovehicule şi utilaje.

Prejudiciul creat, prin desfăşurarea acestei activităţi infracţionale, este de aproximativ 3.300.000 de lei.

5 persoane vor fi aduse, pentru audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

În activităţi sunt angrenaţi poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Dolj, Vâlcea, Hunedoara şi Cluj şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale Gorj.

 

Mai multe articole despre:
prejudiciu percheziţii infraciune