Percheziții de amploare în România și Franța, la traficanții de minori: 120 de persoane, vizate
Polițiștii din cadrul BCCO Iași și procurorii DIICOT, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, efectuează simultan, luni dimineață, 25 de percheziții domiciliare în municipiile Iași, Roman și județul Prahova pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de minori.
În paralel, polițiști din cadrul Direcției de Poliție Judiciară din Paris desfășoară o acțiune de mare amploare pentru depistarea unor persoane care fac parte din același grup infracțional.
Sunt vizate în jur de 120 de persoane pe teritoriul României și Franței din care peste 70 de minori, cu vârste între 10 – 13 ani, implicați în această activitate, vor fi audiați în cursul cercetărilor cu privire la activitatea desfășurată.
Oamenii legii au arătat că pe raza municipiilor Iaşi și Roman s-a constituit o grupare infracţională specializată în comiterea infracțiunii de trafic de minori. Membrii grupării sunt bănuiți că și-ar fi exploatat proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, determinându-i să comită furturi din buzunare, din genţi sau din incinta unor societăţi comerciale, bunurile fiind însuşite de membrii grupării. Minorilor li s-ar fi impus să fure constant, susținând în acest mod stilul de viață al părinților.
Minorii ar fi fost explotați atât pe raza municipiului Iaşi, cât și în Paris. Aceștia ar fi fost determinați și îndrumați să comită furturi din buzunare în mijloacele de transport în comun, staţiile R.A.T.P. şi incinta marilor complexe comerciale. Bunurile sustrase constând în portofele, telefoane, bani sau alte bunuri de valoare erau predate părinților care le valorificau.
Adulții organizau în detaliu activitatea infracțională a copiilor, stabilind programul de lucru, modul de acțiune, locurile unde se ascundeau bunurile furate pentru a fi ulterior recuperate. De asemenea, minorilor li se impuneau sume zilnice pe care ar fi trebuit să le aducă acasă în funcție de zona unde erau trimiși să fure.
După ce erau instruiți pe raza municipiului Iași minorii erau duși în Paris, în mai multe tabere, de unde ulterior erau îndrumați de proprii părinți în activitatea infracțională.
Pentru documentarea activităților infracționale s-au solicitat informații autorităților franceze, în anul 2016, iar ulterior a fost constituită o echipă comună de anchetă ce a acționat pentru probarea activităților infracționale.
La acțiune participă 140 de polițiști din cadrul BC.C.C.O. Iași, B.C.C.O. Bacău și B.C.C.O. Ploiești.