MENIU

Percheziții de amploare în București și în toată țara

Percheziții de amploare în această dimineață în Capitală și în 22 de județe, la persoane bănuite de comerț ilegal cu tutun. 98 de astlef de deschinderi au avut loc .

Perchezițiile au avut loc în Bucureşti ,Dâmbovița, Călărași, Ilfov, Olt, Dolj, Argeș, Arad, Bihor, Ialomiţa, Ilfov, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Timiș, Prahova, Tulcea și Vâlcea.

Potrivit oamenilor legii, în perioada 2017 - 2019, cetățeni bulgari și români ar fi adus în țară tutun și frunze de tutun, care aveau ca detinatar final societăți comeriale din alte state din Uniunea Europeană.

Polițiștii spun însă că tutunul nu pleca din România, era prelucrat și comercializat aici, online. Vânzătorii se prezenta cu acte de identificare false și foloseau pentru contact numere de telefon ale unor cartele prepay. Cinci dosare penale au fost deschise în acest caz.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR, desfăşoară, vineri dimineaţa, 98 de percheziţii în 22 de judeţe şi în Capitală, la persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun, la depozite şi la oficii utilizate pentru livrarea tutunului prelucrat.

"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada 2017-2019, cetăţeni bulgari şi români ar fi introdus, în mod frecvent, în România, tutun şi frunze de tutun, prezentând la punctele de trecere a frontierei documente de însoţire a mărfii cu destinatar societăţi comerciale din alte state din Uniunea Europeană", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit anchetatorilor, în realitate, tutunul nu părăsea România, era descărcat în diferite locaţii clandestine din ţară şi transportat ulterior spre locul de prelucrare, fiind comercializat, folosindu-se, de regulă, serviciul de curierat.

Tutunul prelucrat ar fi fost promovat la vânzare în mediul online, pe site-urile de comerţ electronic, unde vânzătorul s-ar fi prezentat cu date de identificare false, folosind numere de telefon ale unor cartele prepay.

"Activităţile se desfăşoară în cinci dosare penale, instrumentate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciile de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, Dâmboviţa, Olt şi Teleorman, sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria", se arată în comunicat.

Percheziţiile au loc pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Dâmboviţa, Călăraşi, Ilfov, Olt, Dolj, Argeş, Arad, Bihor, Ialomiţa, Ilfov, Botoşani, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Timiş, Prahova, Tulcea şi Vâlcea.

Conform aceleiaşi surse, percheziţiile din Fundeni şi Călăraşi vizează şi persoanele care au adus tutunul din Bulgaria, l-au prelucrat şi l-au trimis prin colete, respectiv cele 1.050 de percheziţii efectuate de Poliţia Română în cazul coletelor trimise prin corespondenţă.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, al Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei Rutiere, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din Poliţia Română şi al luptătorilor pentru acţiuni speciale din judeţele pe raza cărora se desfăşoară descinderile.

În activităţi sunt angrenaţi şi specialişti ai Direcţiei Generale a Vămilor, cu două echipaje canine.

Mai multe articole despre:
percheziţii