MENIU

Percheziții de amploare în București și Călărași! Acuzațiile: braconaj și proxenetism

Polițiștii din Călărași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, efectuează 8 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism.

Descinderile au loc în Capitală și în județul Călărași.

“În această dimineață, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Călăraşi, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, efectuează 8 percheziţii, în Bucureşti și Călăraşi, la locuințele persoanelor ce coordonează activitatea infracţională”, se arată într-un comunicat remis de Poliția Română.

În această cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea unor posibile infracțiuni de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism.

IGPR informează că acțiunea se desfășoară cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călăraşi şi D.G.P.M.B..

De asemenea, la activități participă polițiști din cadrul strucuturilor de arme, investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică şi criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Astfel, la finalul perchezițiilor vor fi puse în aplicare 7 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

 

 

Mai multe articole despre:
poliţişti Călăraşi IGPR Poliţia Română