MENIU

Pepenii de Dăbuleni au ajuns în piețe. Prețuri foarte mici, producătorii se acuză între ei „Îi dă ieftin pentru că sunt cruzi”

Pepenii de Dăbuleni au ajuns în piețe

Nici nu au ieșit bine pepenii de Dăbuleni că prețul stabilit de fermieri a scăzut chiar și de trei ori. Pe tarabele piețelor din țară, lubenitele se vând chiar și cu 4 lei pe kilogram, în timp ce agricultorii îi scot la vânzare cu doar un leu.

Piața engros din Dăbuleni colcăie de pepeni îndesați în căruțe și în dube. Producătorii se acuză între ei și spun că de fapt, prețul e foarte mic pentru că pepenii sunt în continuare cruzi. 

Producători din Dăbuleni și-au scos pepenii la vânzare încă de la primele ore. Cu căruțele și dubele încărcate, vânzătorii au ieșit cu zeci de tone de pepeni în piețele engros.

„La ora actuală se vinde undeva la 1 leu, 1 leu și 30 de bani. Nici noi nu ne așteptam să scadă așa de mult”, a spus Marian Glăvan, producător. 

În mai puțin de 10 zile, pepenele a ajuns să fie vândut la aproape un sfert din prețul inițial. Producătorii nici nu își mai scot investiția.

„A fost cel mai pacatos an din toti pe care I-am avut, și pretul cel mai prost. Oamenii se grabesc si lasa pretul,  se grabesc si iau lubenitele crude, nu cum ar trebuie să le ia”, a spusEugen, producător, reporterului Realitatea Plus.

De dimineața până seara fermierii stau la umbra căruțelor și nu pleacă până când nu vând măcar jumătate din marfă. Unii au noroc cu samsarii, care, deși caută prețul cel mai mic, cumpără cantități mai mari de pepeni.

Și în timp ce piața engros „colcăie” de pepeni, alții își vând marfa la marginea drumului. În comuna doljeană Călărași, o familie reușește să atragă clienții de la mare depărtare.

Peste 700 de hectare cu pepeni se cultivă la Dăbuleni. Producătorii se așteaptă ca de săptămâna viitoar, prețul să scadă chiar și sub un leu pe kilogram. 

Puțină lume știe ce se întâmplă în corp după ce mănânci pepene roșu - Efectele nebănuite