Pensionarii cer Guvernului, în stradă, să respecte legea. Proteste în București și alte orașe
Nou protest al pensionarilor, miercuri, în fața Palatului Cotroceni și a Palatului Victoria din București și în alte orașe. Aceștia nu acceptă sub nicio formă înghețarea pensiilor plănuită de Guvern și cer respectarea legii, relatează Realitatea Plus.
Pensionarii sunt nemulțumiți și de lipsa informațiilor privind veniturile lor.
În contextul în care, în septembrie, pensiile au crescut cu 14%, protestatarii spun acum că nu acceptă o majorare mai mică de 26%, astfel încât să se ajungă la 40%, cât prevede legea.
Potrivit ultimelor informații, Guvernul ia în calcul mai multe scenarii, unul dintre acestea fiind înghețarea pensiilor anul acesta. O altă variantă prevede indexarea cu rata inflației, ceea ce presupune o creștere de 42 de lei, amintește Realitatea Plus.
Pensionarii au ieșit în stradă și în alte județe.
În Olt, zeci de oameni au cerut Guvernului, în fața Prefecturii, să respecte legea. Preşedintele Asociaţiei ”Pensionarul” Olt, Florea Mitroi, a declarat că majorarea de doar 14% este insuficientă şi ilegală.
”Ne-am adunat aici pentru a cere Guvernului să respecte Legea 127 din 2020 care prevede majorarea punctului de pensie cu 40%. Nu este suficientă majorarea de 14%, făcută anul trecut, şi nici nu este cea prevăzută în lege. În mod abuziv, Guvernul României a emis Ordonanţa 135 care a modificat prevederile legii şi s-a scăzut procentul de la 40% la 14% privind majorarea punctului de pensie”, a spus acesta
Acesta s-a întrebat cine poate să-i sancţioneze pe guvernanţi pentru încălcarea unei legi în vigoare.
”Nu ştiu dacă se va rezolva ceva, frică mi-e că nu. Dar noi suntem datori să atragem atenţia Guvernului că are obligaţia de a respecta legea. Dacă pe mine mă găseşte organul de poliţie fără mască pe stradă, mă amendează. Pe ei cine îi amendează că nu respectă legea?”, a mai adăugat liderul asociației, potrivit realitateadeolt.net