MENIU

Pensiile speciale nu DISPAR, dar ar putea scădea. Explicațiile ministrului Marcel Boloș

Pensiile speciale nu vor fi eliminate, pentru că nu există o bază pentru așa ceva, dar vor fi recalculate astfel încât să scadă, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Acesta a precizat că anumite reglementări sau artificii de calcul prin care se ajunge la sume uriașe trebuie eliminate.

 

"Eu am spus de numărate ori, cu toate că am fost poate şi aspru criticat, dar îmi asum acest lucru, că pensiile speciale nu se pune în discuţie să fie eliminate. Altceva se pune în discuţie: ca aceste cheltuieli cu pensiile speciale să fie aşezate într-o anumită normalitate. Şi, iarăşi îmi asum ceea ce şi cred cu tărie, că orice om de bună credinţă va achiesa la tipurile acestea de măsuri. Repet, sunt până la urmă lucruri care vor trebui asumate de Coaliţie şi de Guvernul României, dar sunt anumite măsuri de bun simţ", a spus Marcel Boloş.

Boloș a dat și exemple de practici care trebuie eliminate atunci când se calculează pensiile speciale.

 

"Spre exemplu, pensia în plată să nu depăşească salariul pe care l-a avut beneficiarul pensiei speciale sau anumite facilităţi, precum premiile sau nu ştiu ce prime de vacanţe incluse în ultimul salariu de calcul pentru pensia specială. Mi se pare că acestea deja duc noţiunea de pensie specială într-o zonă în care depăşim limita normalităţii, ca să nu spun a bunului simţ". (...). Alt exemplu, vârsta de pensionare. De ce să avem vârstă de pensionare, să zicem, de 45 de ani, haideţi să corelăm cu capacitatea de muncă a celor care lucrează în sistem.

 

Nu, nu mă refer la o anumită categorie de beneficiari, ca să nu bulversez prin declaraţiile mele tot ce înseamnă sistemul de pensii speciale. Dar, repet, eu cred că e nevoie de această aşezare în normalitate, lucru la care va trebui să îi găsim o formulă de rezolvare, pentru că este un red line din partea Comisiei, adică poate să ducă la blocarea PNRR-ului", a precizat Marcel Boloş.