Pensia medie de serviciu a unui fost magistrat, de 19 ori mai mare decât pensia minimă din România - CIFRE OFICIALE
Pensia medie de serviciu a unui fost magistrat a ajuns să fie de 19 ori mai mare decât pensia minimă din România, potrivit datelor centalizate făcute publice de de Casa Naţională de Pensii Publice.
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în mai 2024, de 11.541 persoane, în creştere cu 70 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.641) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, arata datele CNPP, citate de Agerpres.
În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 24.552 lei, din care 21.540 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.803 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna mai, 789 de persoane.
Pensia medie era de 6.663 de lei, din care 3.137 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 859 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.725 de lei (3.258 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.373 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.923 de lei, din care 8.326 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 658 de persoane, media fiind de 9.870 de lei, din care 3.135 lei cota suportată din bugetul de stat.