MENIU

Pelerinii de la Mecca nu vor putea să atingă şi să sărute cele mai sfinte locuri

Pelerinii de la Mecca nu vor putea să atingă şi să sărute cele mai sfinte locuri

Musulmanii care vor participa anul acesta la marele pelerinaj de la Mecca nu vor avea voie să atingă sau să sărute cele mai importante şi mai sfinte locuri ale Islamului, care se găsesc în Moscheea Sfântă, au anunțat luni autorităţile saudite. 

Ca măsură de prevenire a răspândirii COVID, pelerinii nu vor putea să atingă sau sărute pereţii Kaaba, construcţia în formă de cub în care este încrustată "Piatra Neagră", pe care musulmanii o cred desprinsă din paradis. Anul acesta, pereţii Kaaba vor fi protejaţi cu ajutorul unor grilaje şi bare de metal, potrivit agenţiei SPA, citată de Agerpres.

Prin aceste măsuri, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Arabia Saudită va încerca să îi disciplineze pe participanţii la pelerinaj, care trebuie să păstreze o distanţă de securitate de un metru şi jumătate între ei în timp ce înconjoară monumentul sfânt.

Vor exista, de asemenea, puncte de control la toate intrările în Mecca, inclusiv în staţia de autobuz şi în curtea moscheii, unde pelerinilor li se va lua temperatura și vor fi obligaţi să poarte măşti de protecţie.

Rugăciunile în grupuri sunt permise, dar sub stricte măsuri de protecţie sanitară, inclusiv prin obligativitatea ca fiecare credincios musulman să-şi foloseacă propriul covor.

Mai multe articole despre:
Mecca pelerinaj restrictii covid virus musulmani