Pelerinajul de Sfânta Parascheva a început mai devreme - Mitropolia Moldovei și Bucovinei permite participarea fără restricții
La Iași deja au început să se formeze cozi de credincioși veniți în pelerinaj pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Jandarmii au montat garduri mobile în fața Mitropoliei și se asigură că măsurile de siguranță sunt respectate. Oamenii au venit mai devreme la Iași de teama impunerii unor noi restricții, ca în 2021. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a cerut ca pelerinajul să se desfășoare fără restricționarea credincioșilor din toată țara.
Zeci de credincioși au venit încă din 1 octombrie la moaștele Cuvioasei Sfânta Parascheva de la Iași. În fiecare an, pe data de 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Parascheva, care este cinstită în Moldova, la Iași, unde se află moaștele sfinte de peste 350 de ani.
Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au anunțat că în acest an nu se dorește o restricționare a pelerinilor, dar vor fi respectate toate măsurile de protecție: mască, distanțare.
Masca de protecție va fi purtată pe toată perioada procesiunii. Credincioșii ar trebui să respecte distanțarea fizică și să se dezinfecteze.
În curtea Catedralei Mitropolitane a fost deja organizat un traseu delimitat de garduri, puse de jandarmi, pe care pelerinii îl vor urma pentru a ajunge la racla cu moaștele sfintei ale Cuvioasei Sfânta Parascheva.
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat că este pregătită cu măsuri de siguranţă: efective de preoţi şi de voluntari vor încerca să meargă kilometri de-a lungul cozii, rugându-i pe pelerini să păstreze distanţa şi să poarte, pe cât posibil, masca de protecţie. Vor fi oferite şi materiale de protecţie sanitară acolo unde va fi cazul, iar unele discuţii, neconfirmate oficial, cu municipalitatea şi Jandarmeria, iau în calcul extinderea zonei unde poate sta coada de pelerini.
În plus, primarul Mihai Chirica a anunțat că intrarea nu se va face pe baza buletinului, ca anul trecut, dar vor fi luate măsuri pentru evitarea răspândirii noului coronavirus, a asigurat edilul, potrivit Realitatea PLUS.
În acest an sunt aşteptate sute de mii de persoane din toată ţara, anul trecut zeci de mii de oameni nu au mai venit în 2020 din cauza restricţiilor impuse la nivel naţional, care menţionau că doar cei cu buletinul din localitatea respectivă pot participa la pelerinajul religios.