Pelerinajul de la Sf. Parascheva. Duminică, până la orele amiezii, aproape 40.000 de credincioși au trecut pe la raclă
Racla cu moaște a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi sâmbătă dimineaţă şi aşezată într-un baldachin în curtea lăcaşului de cult, iar potrivit jandarmilor, până duminică la prânz, au trecut pe la raclă peste 36.000 de oameni.
De asemenea, aproape 5.000 de credincioşi aşteaptă la rând pe străzile din jurul catedralei.
Racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva va rămâne depusă în curtea catedralei din Iaşi până duminica viitoare, în 15 octombrie.
Alături de moaştele Ocrotitoarei Moldovei sunt aduse anul acesta spre închinare, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta), şi moaşte ale Sfântului Andrei Criteanul.
Autorităţile estimează că aproximativ 350.000 de persoane vor participa în total la pelerinajul religios de la Iaşi.
Potrivit reprezentanţilor Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, unitate care asigură ordinea publică în perioada pelerinajului, perioada de afluenţă maximă va fi 13-14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce ”va genera un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore”.
Pe 14 octombrie va avea loc Sfânta Liturghie, slujba urmând să se desfăşoare pe o scenă amplasată pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa catedralei din Iaşi.