MENIU

Pelerinaj la moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu

Sute de credincioşi au aşteptat să se închine pentru sănătatea familiei la racla cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu.

S-a întâmplat la mănăstirea Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov, ctitorită chiar de fostul domnitor. Pelerinajul naţional cu moaştele sfântului a continuat ieri la locul de suflet al Voievodului, după 300 de ani de la martiriul său. 

Racla cu sfintele moaşte a ajuns la Mănăstirea din Sâmbăta de Sus în prezenţa Prea Fericitului Patriarh Daniel şi a Mitropolitului Ardealului, Laurenţiu Streza. 

Sute de credincioşi au venit să se închine la Sfintele Moaşte şi s-au rugat pentru sănătatea lor şi a familiei, dar şi pentru binele ţării. 

Racla cu moaştele lui Constantin Brâncoveanu va rămâne la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus până luni dimineaţă.