PEDEPSE-ŞOC aplicate de Primăria Capitalei pentru cei care nu înlătură zăpada din faţa caselor
Peste 450 de bucureşteni şi firme din Capitală au fost somaţi de inspectorii municipalităţii să cureţe gheaţa şi zăpada de pe trotuarul din faţa locuinţelor sau sediilor, fiind aplicate deja, pentru neconformare, 68 de amenzi în valoare totală de 136.000 de lei.
Inspectorii municipali au desfăşurat acţiuni de control încă de la începutul ninsorii în Capitală, din 27 decembrie, pentru a verifica respectarea normelor cuprinse în HCGMB nr. 120/2010 privitoare la obligaţia de a degaja zăpada şi gheaţa în cel mult 24 de ore de la încetarea ninsorii din faţa spaţiilor de locuit sau de desfăşurare a activităţilor economice.
În total au fost date 455 de avertismente şi 68 de amenzi în valoare de 136.000 de lei, precizează Primăria Municipiului Bucureşti, potrivit Mediafax.
Municipalitatea mai informează că, în această noapte, 145 de utilaje vor acţiona în toate sectoarele Capitalei pentru degajarea acumulărilor de zăpadă rămase pe arterele principale şi în intersecţii, scrie b1.ro.