MENIU

Pe contrasens, ca să scape de poliție. Oamenii legii suceveni, în alertă din cauza unei șoferițe bete

Poliție - imagine arhivă

O șoferiță beată din Suceava a pus forțele de ordine în alertă. Femeia s-a speriat de polițiștii care i-au făcut semn să oprească, a intrat pe contrasens și a lovit o altă mașină. 

Incidentul a avut loc pe drumul județean care face legătura între Preutești și Dolhasca.

Polițiștii erau în misiune și au observat mașina, au făcut semn să oprească, însă femeia de 24 de ani de la volan nu a ținut cont de semnal.

Ca să scape de poliție, a intrat pe contrasens, unde a lovit o altă mașină care circula regulamentar.

Când au reușit să o oprească și să o testeze cu aparatul etilotest, rezultatul era clar: peste 1 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Tânăra s-a ales, în final, cu dosar penal. 

Mai multe articole despre:
soferita beata politisti suceava