MENIU

Pe cine a denunţat Sorin Ovidiu Vîntu în închisoare

<p>Sorin Ovidiu V&icirc;ntu, audiat &icirc;ntr-un nou dosar. Este acuzat de cumpărare de influenţă</p>

În anii ’80, când a stat închis, pentru delapidare, la Penitenciarul Bacău, Sorin Ovidiu Vîntu a dat mai multe note informative despre colegii de detenție. După eliberare, el a fost urmărit de Securitate deoarece organiza în casă un soi de club științifico-fantastic.

Fostul mogul Sorin Ovidiu Vîntu (60 de ani) a fost recrutat de Securitate în închisoare, pe 26 mai 1983, și a semnat un angajament cu numele de cod „Nuș”. El ar fi dat 13 note informative, din care numai trei au fost descoperite.

Potrivit dosarului de la Curtea de Apel București prin care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) cere constatarea calității de colaborator al Securității pentru fostul mogul media, Vîntu a declarat despre deținutul Dumitru Tărâță, de la camera 8, că „este în vârstă, fără posibilități intelectuale deosebite, dar posedă o viclenie nativă, dublată de o mare experiență de viață, prin care a avut neșansa să treacă (fost deținut politic, fost deținut de drept comun)”. Așa se arată în nota transmisă ofițerului de Securitate pe 19 mai 1984 și semnată cu pseudonimul „Nuș”.

Citeşte continuarea pe evz.ro.