Paznicul lui Putin, găsit împușcat în cap în casa sa de lângă Moscova
Vadim Zimin, colonelul în retragere din Serviciul Federal de Securitate, a fost găsit împușcat în casa sa de lângă Moscova. Bărbatul era cunoscut pentru faptul că se ocupase de servieta cu controalele nucleare rusești, care îl însoțește mereu pe liderul de la Kremlin.
Colonelul de 53 de ani, care se ocupa de servieta secretă, era grav bolnav și trecea o terapie intensivă, spun unele rapoarte, relatează Mirror.
Este cunoscut faptul că el a fost și în serviciul fostului președinte Boris Elțin, în calitate de aghiotant. El a continuat activitatea în serviciul de securitate, ajungând la rolul de colonel sub succesorul său, Vladimir Putin, dar rolul precis pentru fostul spion KGB era neclar.
Zimin a fost găsit cu o rană de armă în apartamentul său din Krasnogorsk, regiunea Moscova. Potrivit surselor, acesta era în arest la domiciliu, fiind cercetat penal pentru presupusă luare de mită după ce s-a alăturat serviciului vamal într-un post superior.
Trupul neînsuflețit a fost găsit de către fratele său. Un pistol traumatic Izh 79-9TM zăcea în apropiere.