Paznici BĂUȚI la muncă, la cel mai mare spital din Braşov. Poliția spune că nu e prima oară când se întâmplă asta. MĂSURILE luate
Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a celui mai mare spital din Braşov este păzită de paznici beţi. Constatarea a fost făcut chiar de polițiști, în timpul unui control de rutină.
Paznicii care ar trebui să asigure paza unității medicale din Brașov și să îi facă atât pe pacienți, cât și pe întreg personalul spitalului să se simtă în singuranță vin la serviciu sub influența băuturilor alcoolice, potrivit Brasov.net.
Grava abatere a fost constatată de polițiști, în timpul unui control de rutină. Oamenii legii i-au descoperit pe cei doi paznici de la Spitalul Județean Brașov băuți, chiar în timpul serviciului.
Oamenii au recunoscut că au consumat votcă, mai exact 200 de grame din această băutură spirtoasă, în timpul pauzei de masă și spun că au greșit procedând așa.
Șocant este că, din câte se pare, nu ar fi prima oară când paznicii spitalului sunt surprinși în astfel de ipostaze.
„La aceeași unitate medicală, în data de 19 septembrie 2022, un alt agent de pază a fost depistat în timpul serviciului, având o alcoolemie în aerul expirat de 0,68 miligrame per litru, iar la data de 24 septembrie 2022, un agent a fost depistat dormind în timpul serviciului”, a spus cms. Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Brașov.
Drept urmare, agenții au fost retrași pe loc din paza spitalului și au primit o amendă în valoare de 400 de lei. În plus de asta, firma de pază care i-a angajat a dispus începerea cercetării disciplinar în cazul celor doi paznici.
„Nu este normal ca acești oameni, care trebuia să îndeplinească un serviciu, să asigure protecție, tocmai ei să aibă nevoie de protecție, pentru că consumul de alcool în timpul serviciului chiar e o problemă gravă”, a declarat Sorin Bălășescu, director administrativ al Spitalului Județean Brașov.