Pavel Popescu (PNL), la Realitatea PLUS: „Revenirea economică trebuie să țină cont de deficitul economic pe care l-am moștenit”
Deputatul liberal, Pavel Popescu, a participat la emisiunea „Lupta pentru România”, realizată de Anca Alexandrescu și de Oreste Teodorescu la Realitatea PLUS. Acesta a vorbit în special despre importanța cablării politicilor economice ale României la mecanismul care va fi decis la nivelul Uniunii Europene.
Pavel Popescu: „Este cea mai grea perioadă, cea prin care trece România în prezent. În laboratoarele economice ale lumii nu s-au făcut încă niște rețete-minune pentru perioada următoare. Există negocieri între statele Uniunii Europene. Guvernul României a implementat niște măsuri economice la nivel local, apoi se va cabla la deciziile Uniunii Europene. Revenirea trebuie făcută în limitele economice actuale, în limitele deficitului groaznic pe care l-am moștenit. Va fi imposibil să restartăm turismul și HoReCa la nivelul de dinainte de coronavirus. Schemele de ajutorare pentru HoReCa se află în lucru la Guvern, în acest moment. Vor fi bani europeni. Toate proiectele și de dinainte de criză trebuia să se bazeze pe absorbția de fonduri europene. Măsurile economice luate de Guvern p\n[ ]n prezent sunt: împrumuturile cu dobândă zero, dar și șomajul tehnic.”
Măsuri de relansare economică de la PNL
Pavel Popescu: „România importă mai mult decât exportă. Avem un deficit de 10 miliarde dolari, pe care trebuie să-l reparăm. România poate produce din ce în ce mai mult. Există în România circa un milion de asistați sociali, care ar putea munci. Am începe cu educația, prin relansarea școlilor profesionale. Astfel va crește producția. Vom vorbi și de o rearanjare a producției la nivel global. Mai sunt și proiectele mari de infrastructură, dar și IT&C, care reprezintă deja 6% din PIB.”